NOUTATE


01.11.2007

La masa rotundă au participat reprezentanţii celor mai mari companii vinicole moldoveneşti ("DK-Intertrade", "Acorex Wine Holding", "Dionysos-Mereni", "Chateau Vartely", şi "Vinaria Bostavan"), organizaţiilor internaţionale (CEED, BAS), Organizaţia moldovenească de asistenţă în investiţii şi export (MIEPO), la fel reprezentanţii mass-mediei. Moderatorul mesei rotunde s-a prezentat a fi managerul partener al grupului de consulting Stas Marketing Partners - Andrei Stas, care a comunicat despre posibile alternative strategice vinificaţiei moldoveneşti în contextul pieţei contemporane.

 

În dezbaterile urmate după raport opiniile participanţilor s-au divizat. Unii din acestea au susţinut punctul de vedere organizatorilor mesei rotunde, că vinificaţia moldovenească necesită  reexaminarea radicală a strategiei de dezvoltare a ramurii, elaborarea soluţiilor noi de sporire a competitivităţii întreprinderilor pe piaţa externă. Printre direcţiile îndreptate spre soluţionare au fost evidenţiate planificarea pe termen lung, dezvoltarea bazei de materie primă, crearea brandurilor puternice, educarea generaţiei noi de specialişti în domeniul vinificaţiei. Andrei Stas (Stas Marketing Partners) a menţionat aparte faptul, că “vinificaţia moldovenească necesită  strategia proprie de dezvoltare, care ţine seamă de particularităţile ramurii, ciclul investiţional de lungă durată, posibilităţile pieţei. În acelaşi timp, aceasta strategie trebuie să fie independentă de disitribuitorii mari, care se conduc de scopuri de scurtă durată şi funcţionează în ciclul investiţional scurt.” Un alt punct de vedere se bazează pe siguranţa unor reprezentanţi ai ramurii în corectitudinea direcţiei alese cu 10 ani în urmă, orientării predominant pe piaţa rusească, satisfacerii partenerilor comerciali.

 

După părerea lui Andrei Stas, fără schimbări esenţiale în strategia întreprinsă de întreprinderilor moldoveneşti de vinficare şi luînd în consideraţia majorarea preţurilor pe vinuri moldoveneşti în Rusia ei puţin probabil să reuşească să ocupe în perspectivă de doi ani mai mult de 30 la sută din piaţa, deţinută pînă la introducerea embargoului.

Compania Stas Marketing Partners planifică şi în viitor să acorde atenţia mai serioasă problemelor dezvoltării industriei vinicole în Moldova.

 

 


Noutate anterioară | Noutate următoare

Toate noutăţi